miercuri, 9 ianuarie 2013

die

     Esti un fraier. Ma faci sa nu-mi dau seama cat de mult imi bat joc de mine. Ai ales sa pleci, bun, du-te, dar totusi, eu de ce nu pot sa uit? De ce toata ziua sunt bine iar seara trebuie sa mi se faca inexplicabil dor de tine? De ce spun ca imi e bine cand defapt absolut tot merge prost? De ce nu m-ai iertat atunci? De ce nu ai ramas langa mine? De ce ai plecat asa repede? De ce te-am pierdut asa usor? De ce sunt asa slaba pe dinauntru chiar daca poate prezint un caracter puternic pe dianfara? De ce cand sunt singura trebuie sa plang? De ce nu putem sa fim ca inainte? De ce nu te intorci? De ce nu ma ierti?
     Stiu doar ca tot ce scriu aici poate sunt prostii, o sa te superi iar, mereu o sa te deranjeze ceva in legatura cu mine oricat as incerca sa te tin aproape, cred ca vreau sa te intorci. Defap da, vreau, dar evident ca totul depinde de tine si tu probabil m-ai si uitat.. Cred ca nici macar nu-ti mai pasa,catusi de putin, ma vezi ca pe o simpla persoana, poate nici ca pe un simplu prieten. Mi-ar fi placut sa am ocazia sa-ti marchez mai multe momente in tot timpul asta ca sa-ti aduci aminte de mine. Orice lucru banal imi face gandul sa zboare la tine, la noi, pe scurt, la cum era inainte.
     Imi fac rau. Imi fac rau si se pare ca sunt atat de imatura sa-mi dau seama. Tu nu ma meriti defapt, nu meriti toata bunatatea mea, tot ce eu am acceptat.  Nu meriti sa ma gandesc la tine, nu meriti sa te fi iubit, sau poate te mai iubesc, nu meriti ca eu sa am un gol in inima din cauza ta, nu meriti nimic din tot ceea ce tine de mine, dar totusi iti ofer posibilitatea de a ma vedea in cea mai ridicola stare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu